De ce facem şi spunem unele lucruri fără a ţine cont de faptul că nu vom trăi veşnic?

Nu ştiu din ce motiv ,dar am început să conştientizez acest lucru mai pregnant în ultimul timp.Şi să înţeleg faptul că e prostie să ne irosim şansele,timpul,oamenii.

Mi-aş dori atât de mult să pot da timpul înapoi..şi asta nu pentru a avea parte,din nou,de acea perioadă,ci pentru a retrăi unele momente..

19 ani de întrebări şi nici măcar unul de răspunsuri..19 ani de zâmbete şi 19 ani ani de nemulţumiri,de aşteptări ..

Am 19 ani,dar din ce motiv?!Nu cred că am un rol aparte,cel puţin încă .Nu am făcut nimic măreţ,care să conteze pentru alţii.Uneori, nu sunt sigură dacă am făcut lucruri care să conteze măcar pentru mine .. Sunt recunoscătoare astăzi, însă.Recunoscătoare pentru toate lucrurile bune din viaţa mea. Nu-mi mai rămâne decât să cred faptul că pășesc prin greutăți spre stele!

Început

Dacă ar fi să dau timpul înapoi,puţin,doar puţin ,mi-aş spune să nu mă stresez inutil ,pentru că mi se va îndeplini visul cel mult dorit ,iar oamenii care au plecat se vor întoarce ..Prea târziu,poate ..
Dar ce înseamnă atunci când spui că este prea târziu?Prea târziu pentru cine?Prea târziu..de ce? Nu am putut să-mi răspund .

Mă simt plutind deasupra gândurilor mele în ultimul timp,aşteptând parcă ceva.Mă simt dezamăgită de seninătatea cu care unii oameni obişnuiesc să mintă.
 Dar,mă aşteaptă o etapă importantă ,frumoasă ,grea ,exact ce mi-am dorit ..

Timp ..

Agitaţie,oboseală ,stres ..din ce în ce mai puţin timp.Goana asta permanentă îmi face bine,uneori.Sunt atât de obosită incât nici nu mai ştiu ce visez,când visez,dacă mai visez .. 

Îmi sunt gândurile obosite de drumurile mult prea lungi ale cuvintelor nespuse,ce par a nu-şi mai găsi calea către liniştea cea mult dorită.Rememorez momente ce nu-şi mai au rostul şi mi-aş dori atât de mult să nu mai pot simţi nimic ;deşi , nici măcar nu mai ştiu bine ce simt.Nu mai ştiu ,căci, ce nenoroc..am un temperament tare nefericit,ce nu face decât să-mi încâlcească şi mai mult "catastrofalele" dileme ..

Adevăruri

Este destul de frustrant să realizezi faptul că nu eşti decât refugiul şi întâlnirea accidentală a unor mase de materie atât de greu de descifrat.

Cum se presupune că ar trebui să te simţi atunci când cineva îţi recunoaşte un adevăr ,poate,bănuit de către tine dar greu de acceptat?Cum este posibil ca o dezvăluire ,în loc să  pună capăt acelor bănuieli apăsătoare,să agite mai mult ,să  stârnească întrebări şi frustrări demult îngropate?

Adevărul eliberează,este adevărat ;adevărat pentru cel care îl mărturiseşte ..Pentru celălalt poate fi doar o pedeapsă,poate,pentru unele neadevăruri anterioare ..Sau poate este vorba doar despre naivitate şi despre conştientizarea sa deloc agreabilă.

Doamne ,îmi simt sufletul atât de greu ..

Pe deasupra ,simt o presiune cumplită din partea timpului,acesta curmându-mi periodic bunele intenţii.